vineri, 10 aprilie 2009

Vanzari automobile 2008






Din acest tabel se observa ca pe langa faptul ca Volkswagen, Hyundai si Fiat detin cele mai mari cifre in materie de vanzari, japonezii de la Suzuki inregistreaza o crestere semnificativa cu 77% fata de luna trecuta.

joi, 9 aprilie 2009

Transporturile maritime


Excluzând influenţele externe datorate vântului, valurilor, curenţilor sau unor obiecte, mişcarea unui corp prin apă se datorează reacţiunii la accelerarea unei mase de fluid în direcţie opusă mişcării corpului. Acestei mişcări i se opune o forţă hidrodinamica generată de mişcarea corpului prin fluid.
Omul primitiv era departe de aceste noţiuni teoretice, dar suficient de inteligent pentru a găsi soluţii practice. El a descoperit, astfel, că o prăjină de lemn este superioară braţelor la vâslit, că ascuţirea capetelor buşteanului îi micşorează rezis¬tenţa la înaintare şi, deci, este nevoie de un efort mai mic pentru a-l deplasa, că dacă scobeşte buşteanul câştigă spaţiu pentru mai multă sarcina utilă ş.a.m.d.
Primele bărci au fost pluta sau canoe. Aceasta din urmă era cioplită din trunchiul arborilor tropicali sau din zone temperate. In unele cazuri, pe canoe se monta şi un cadru de lemn pentru a întări structura de rezistenţă. In Statele Unite ale Americii, o astfel de canoe ajungea la o lungime de 14 m.
Egiptenii foloseau schiful, fabricat din legături de tulpini de papirus. Aceste ambarcaţiuni erau ideale pentru pescuitul pe Nil. Fiind foarte uşoare, erau uşor de transportat. Echipate cu vâslaşi şi pânze, puteau transporta pasageri sau mărfuri.
Incă din epoca bronzului sau chiar mai devreme, construcţia bărcilor a evoluat constant. In Egiptul antic au apărut primele nave construite din bucăţi de lemn prinse în bolţuri de un cadru, formând învelişul exterior.
In nordul Europei, în secolul X, vikingii obişnuiau să lege scândura de scheletul navei, rezultând astfel o structură flexibilă, relativ rezistentă. Mai târziu, s-au folosit cuiele, care erau introduse prin scânduri în cadru.
In zona mediteraneană, urmând tehnicile egiptene, s-au folosit plăci de metal introduse între scândură şi cadru, prinse în cuie. Aceste metode s-au îmbunătăţit foarte puţin cu trecerea timpului, până în secolul al XIX-lea, când s-au abandonat vechile metode.
In 1918, în Statele Unite ale Americii, s-au pus bazele unei noi metode de fabricare a navelor. Aceasta consta în alipirea mai multor panouri mari de schelet, în straturi.
Navele acoperite cu vele. Cu timpul, bărcile au început să fie acoperite cu o pânză groasă. Aceasta se numea velă şi se întindea peste partea exterioară, fiind prinsă cu cleme.
Vapoarele cu vâsle şi vele. Spre sfârşitul Evului Mediu, ţările din nordul Europei au renunţat la vâsle, adoptând sistemul cu vele. In ţările mediteraneene, s-au folosit, până în anul 1571, galerele, care erau nave cu vâsle. Acestea au fost înlocuite de nave atât cu vâsle, cât şi cu vele, numite galioane.
In anul 1857, şi-au făcut prezenţa vapoarele cu structura metalică şi înveliş exterior din lemn, iar mai târziu in totalitate metalice. Ultimele de acest fel au fost cele australiene care transportau grâne. In SUA, au navigat până după primul război mondial. Acestea puteau transporta mari cantităţi de produse şi nu era necesar un echipaj prea numeros.
Alte materiale folosite. După al II-lea Război Mondial bărcile de aluminium au devenit populare, de obicei în forma de canoe sau ambarcaţiuni simple pentru pescuit. Pentru bărcile gonflabile (pneumatice), mai sunt folosite ca materiale noi materialele impermeabile.
In zilele noastre, cele mai multe ambarcaţiuni sunt fabricate din materiale plastice. Plasticul, în combinaţie cu catalizatori, se întăreşte, turnat în forma unei bărci cu o structură solidă şi uşoară.

Clasificare. Mijloacele de transport pe apă se clasifică dupa modul de propulsie folosit: cu pânze care folosesc forţa vântului, cu vâsle, cu diverse tipuri de motoare.

Metode de propulsie. Mult timp, bărcile erau puse în mişcare cu ajutorul vâslelor sau al forţei vântului. In acest caz, se numeau bărci cu vele. Apariţia motorului cu abur şi-a spus cuvântul şi asupra navelor maritime în secolul al XlX-lea, când aceste motoare au apărut în mărimi mai mici, pentru a putea intra în cala navei. Folosirea acestui tip de motor nu a durat prea mult, pentru că apăruse şi motorul cu ardere internă.
Propulsiile cu motor cu abur, cu vele sau cu vâsle au rămas opţiuni pentru vaporaşele de vacanţă, sporturi sau hobby-uri.